Recuperare sprâncene naturale

Ce reprezintă serviciul de Recuperare sprâncene naturale la IvaBrows?
După ce se face programarea la Design sprâncene cu Luminița Ivanici (care dacă ești prima dată la noi în cabinet este obligatorie), afli care este încadrarea potrivită pentru sprâncenele tale, astfel încât să obținem o formă ideală pentru chipul tău cu un aspect cât mai natural posibil.

Astfel, după caz, am identificat 4 încadrări:

1. Recuperare sprâncene naturale
2. Întreținere sprâncene (când s-a ieșit din Programul de Recuperare sau poate că nu ai avut nevoie de recuperare și treci direct la Întreținere)
3. Recomandare Microblading sau Powdering, în funcție de tipul de ten, grosimea firului de păr dar și propria preferință
4. Plan de tratament pentru Îndepărtare tatuaj cu laser (estimare timp, buget, explicare proceduri, analiză dacă sprâncenele în urma îndepărtării tatuajului mai pot fi recuperate în mod natural sau se recomandă o altă procedură semipermanentă)

În cazul în care ți s-a recomandat în cadrul ședinței de Design sprâncene, vei programa ședința de Recuperare sprâncene naturale.

În ce constă ședința de Recuperare sprâncene naturale?
Pe baza fișei de client realizată la ședința de Design sprâncene, acestea se vor măsura cu compasul PhiBrows, se vor stiliza apoi se aplică Dermapenul împreună cu serumul de creștere, pentru a stimula și mai bine la nivelul dermului foliculii piloși încă activi, detectați cu Tricoscopul.

Se continuă tratamentul acasă cu serumurile indicate de Specialist până la scoaterea la suprafață a tuturor foliculilor care au fost latenți și pe care îi… resuscităm.😉

Se face vopsit în cazul ședinței de Recuperare sprâncene naturale?
Nu, această operațiune nu este posibilă deoarece Dermapenul rănește pielea la nivel superficial cu scopul de a crea microcanalicule la nivelul pielii, pentru ca serumul să ajungă mai ușor în derm iar vopsitul sprâncenelor în acest caz este contraindicat.

Ce fac dacă vreau și Stilizare și Vopsit în cazul serviciului de Recuperare sprâncene naturale?
Va trebui să faci o alegere: ori Dermapen ori Vopsit, și atunci dacă îți dorești neapărat vopsit vom înlocui programarea ta din Recuperare sprâncene naturale în Întreținere sprâncene. Însă, dacă am intrat în procesul de Recuperare sprâncene naturale, acest lucru este acceptat ca o excepție, însă nu este recomandat.

Cât timp durează Recuperarea de sprâncene naturale?
Depinde de mai mulți factori, fiecare caz este diferit. În cadrul ședinței de Consultație Design sprâncene vei afla un timp estimativ în urma analizei cu Tricoscopul.

Ce este Tricoscopul?
Tricoscopul este un instrument non-invaziv, cu o precizie înaltă (mărește imaginea de până la 20 de ori) conectat la o aplicație pe telefon. Este o unealtă extrem de utilă în cazurile în care au fost foliculi activi cândva, dar din cauza pensatului excesiv, aceștia au rămas în stare latentă sub piele. De asemenea, cu Tricoscopul vedem și sănătatea pielii de sub sprâncene pentru a decide dacă clientul va putea face procedura de Recuperare sprâncene naturale cu Dermapenul.
Analiza tricoscopică de detaliu este o investigație obligatorie
utilă pentru obiectivarea și analiza de detaliu a zonei supuse recuperării atât cu Dermapenul cât și cu serumurile aplicate.

Ce contraindicații sunt în cazul folosirii Dermapenului și a serumurilor de regenerare folosite?

  • Nu este permis în cazul femeilor însărcinate și care alăptează
  • Dermatită seboreică
  • Psoriazis
  • Ten gras cu acnee pustuloasă
  • Dacă s-a făcut un machiaj semipermanent al sprâncenelor, e necesar să treacă minim 2 luni de la procedură
  • Nu este indicat după Laminarea sprâncenelor, este necesar să treacă minim o lună de la procedură

Recenzii

Meniu